Orice persoană poate fi la un moment dat într-un impas financiar fie că are nevoie urgentă de o anumită sumă de bani, fie că au rămas fără resurse financiare până la ziua de salariu. Prin urmare, este nevoie de o soluție rapidă pentru ca persoana în cauză să poată trece peste acest moment delicat.
Dacă unii îndrăznesc să apeleze la ajutorul prietenilor sau rudelor, cei care nu-și doresc acest lucru pot apela la serviciile unei case de amanet. Aceasta reprezintă o modalitate sigură, rapidă și eficientă de a face rost de numerar.
Cum poate fi obținut un credit la o casă de amanet?
Creditul oferit de o casă de amanet se face pe baza unor obiecte de valoare, ce reprezintă garanția împrumutului, până ce acesta va fi restituit. Acest mod de creditare este unul simplu, de care poate beneficia oricine, singura condiție fiind vârsta minimă de 18 ani.
Astfel, persoana care se află într-un impas financiar se poate prezenta la o casa de amanet, cu produsul/produsele pe care le dorește să le amaneteze. Personalul amanetului va evalua produsul sau produsele oferite ca garanție, iar pe baza acestei valori, se va stabili suma ce poate fi acordată ca împrumut.
Prin urmare, dacă persoana respectivă vrea să obțină un credit mai mare, trebuie să ofere ca garanție un obiect mai valoros.
Cele mai citite articole
În prezent, casele de amanet și-au diversificat foarte mult categoria de produse pe care le acceptă ca garanție, astfel că bijuteriilor din aur li se adaugă și obiectele electronice și electrocasnice sau chiar autoturismele. Pentru acestea din urmă, însă, procesul de creditare este ceva mai complex.
Dacă solicitantul creditului este de acord cu suma oferită, se încheie un contract, ce are o perioadă de valabilitate. La finalul contractului, clientul trebuie să restituie împrumutul, primind înapoi obiectele oferite ca garanție. În cazul în care acesta nu poate achita împrumutul la data stabilită, există posibilitatea de a prelungi perioada contractului, plătind comisionul aferent perioadei inițiale.
Care sunt avantajele creditelor oferite de o casă de amanet?
Dintre cele mai importante avantaje pe care le prezintă creditul de la amanet menționăm:
- se acordă rapid, pe loc;
- solicitanților nu li se verifică istoricul financiar și de creditare. Tocmai de aceea orice persoană cu varsta peste 18 ani, poate beneficia de un astfel de credit;
- obiectele amanetate sunt păstrate în seifurile caselor de amanet până la înapoierea lor, proprietarilor.
De asemenea, dacă solicitantul creditului alege o casă de amanet serioasă și profesionistă poate beneficia de un comision foarte mic, astfel că suma pe care va trebui să o înapoieze, la finalul contractului, va fi una rezonabilă.
În concluzie, una dintre cele mai avantajoase soluții pentru momentele de impas financiar este apelarea la serviciile unei case de amanet.